Cand e liniste

Incredibil cate ganduri se astern pe mintea noastra daca o lasam cateva momente sa observe. Daca reusim sa dam pe mute vocea ratiunii, cea plina de cunostinte si judecati de valoare, sa facem putina liniste la mansarda si sa auzim cu adevarat miscarea lumii din jur. Sau, si mai frumos, a lumii din interior. Sa iti observi suferinta, frustrarile, bucuriile, entuziasmul – sa vezi cum cresc si descresc, cum se schimba starile fizice odata cu ele, cum se modifica intensitatea culorilor, a sunetelor, cum unele obiecte capata prioritate in campul vizual in fata altora, cum de fapt toata lumea se reinventeaza sub ochii tai.

De obicei ma enerveaza cand Taz sare la joaca si se agita in jurul persoanelor care mai dau pe la noi pe-acasa. De fiecare data sunt prea ocupata cu ganduri de tipul “daca X o sa fie deranjat?”, “daca il/o murdareste?”, “daca…?”, “daca…?”.

Azi am putut sa ma opresc insa pentru un moment si sa observ doar bucuria cu care intampina pe toata lumea. Cu Taz lucrurile sunt simple: ii dai de mancare – te iubeste; il mangai si te joci cu el – te iubeste. Ecuatii liniare, fara prea multe interpretari si factori ascunsi.
Nu am putut sa ma abtin de la a face comparatia cu interactiunile umane. Cat de mult ne chinuim sa iubim si sa fim iubiti aparandu-ne in acelasi timp (in mod paradoxal) de a iubi si a fi iubiti. Cu totii rezonam la ideea de sentimente sincere, la relatii autentice, si totusi plecam in fiecare interactiune cu milioane de mecanisme de aparare, frustrari si idei preconcepute care sa ne tina in siguranta intr-o zona de confort si la o cat mai mare distanta de celalalt. Undeva pe drum am pierdut capacitatea de a ne juca fara rezerve cu celalalt, de a accepta o mangaiere fara sa ne intrebam ce vrea in schimb, de a iubi fara agende secrete, sau de a intampina pur si simplu cu sufletul deschis o noua interactiune.
Probabil ca ne dorim atat de mult sa fim acceptati, doriti, iubiti, incat nu mai conteaza daca joci un rol ca sa obtii toate lucrurile astea. Nu mai conteaza ca de fapt rolul respectiv o sa mentina o distanta deloc regulamentara intre tine si toti ceilalti.

Concluzia mea? Daca vrei interactiuni adevarate, fii pregatit sa suferi! Sa suferi ca dracu! Pentru ca urmatoarea vorba grea va lovi direct in Tine – fara armuri, masti sau roluri care sa te apere.  Si va fi greu sa te ridici dupa ce ai fost respins cu adevarat. Dar va merita, pentru ca odata ridicat vei fi si mai mult tu, si vei avea in primul rand o relatie mult mai reala cu tine.

Barierele te fac sa te simti sigur pe termen scurt si siNgur pe termen lung. Tu ce alegi?