Cine esti?

Se pare ca raspunsul la aceasta intrebare se gaseste din ce in ce mai mult in spatele unor formule de tipul “sunt ceea ce am” – aka “cu cat am mai mult, cu atat sunt mai mult”. Sunt casa mea cea mare si frumos mobilata, masina mea cea rapida si daca se poate luxoasa, iubitul/iubita meu/mea cu remarcabilul lui/ei pedigree. Reversul medaliei este, in mod evident, umbra – “NU am, deci nu sunt” -  sunt cu atat mai insignifiant cu cat proprietatile mele in termeni de job, casa, masina, partener, garderoba etc. nu se incadreaza in standardele vandute de societatea de consum. Practic, trebuie sa fii un bun consumator ca sa contezi.

Consecinta acestui fapt este incidenta crescuta a manifestarilor depresive si anxioase in randul societatilor consumeriste care isi etaloneaza din ce in ce mai mult valorile dupa criteriul $$$.

Acuma…ca sa o dau pe o nota mai personala, ca exemplar feminin ce ma aflu, imi hranesc ego-ul de ceva vreme cu item-uri care isi gasesc de cele mai multe ori locul in sifonier – rochitze, bluze, pantaloni, pantofi, cizme, accesorii de toate felurile si culorile, parfumuri, cosmetice etc. … Ciudat este ca desi toate lucrurile astea vin cu o bucurie de moment, o stare de bine si o stima de sine crescuta (ca doar sunt mai frumoasa, desteapta si interesanta cand port o pereche de ciorapi noi, nu?!), consistenta sentimentului nu rezista catusi de putin probei timpului. Pentru ca mecanismul este gandit astfel incat sa se autoalimenteze – ai obtinut o stare de bine cumparandu-ti ceva nou, insa noul va deveni in curand vechi, iar pentru a-ti pastra starea  este nevoie sa faci o noua achizitie…

Nu vreau sa spun aici ca ar trebui sa blocam economia si sa ne hranim toti cu radacini, ci ca e important sa fim constienti de cine suntem si sa nu punem in definitia asta obiectele pe care ni le vinde societatea ca fiind sine qua non.

Pe parcursul acestui final de an am trecut si eu printr-un proces de auto-definire, la care au participat in primul rand mare parte din prietenii mei (multi dintre ei fara sa stie macar.. ). Procesul a inceput asa:

Si s-a terminat asa:

Poate ca imaginile nu fac prea mult sens, asa ca o sa pun si cateva concluzii:

• La intrebarea “Ce vrei sa spui ca ai facut cu viata ta inainte sa inchizi ochii pe bune?” raspunsul a fost..in engleza   – i wanna say i loved, i was loved and i learned as much as i could!
• La intrebarea  “Care este super-puterea ta?”, raspunsul a fost…tot in engleza :p – my superpower is the magic of re-creation (aici sunt mai multe de zis, asa ca daca sunteti curiosi, va invit la o cafea sa povestim )
• La intrebarea “Care sunt lucrurile care te fac fericita?”, raspunsul a fost…lung – o sa insir doar cateva: prietenii mei, expunerea la multiculturalitate, culorile, increderea ca pot face tot ceea ce imi propun, echilibrul intre pasiunile si lucrurile in care cred (doar sunt balanta..) etc…

Procesul a fost unul destul de provocator si interesant, iar raspunsurile pe care mi le-am gasit sunt, evident, intermediare… Pana una-alta insa, asta avem, cu asta defilam!

Ah! si ca sa raspund si la intrebarea din titlu, sunt o forma de energie simpatica ( ), sau…in termeni mai pamanteni…sunt un partener de joaca si invatare. :p (sau vreau sa fiu..?)

Anyway…las incheierea cuiva mai destept ca mine – Benjamin Wallace TED talk despre pretul fericirii: