Nucul cu nuci (nu mucul cu muci! :) )

La unul dintre geamurile mele e un nuc. Unul mare si frumos, care face umbra si acopera orice alta priveliste care ar putea sa deranjeze feng-shui-ul camerei (nu spun ce camera, va las sa ghiciti ). Eh si cum stateam eu asa intr-o stare de meditatie si cugetare profunda (stare de asemenea cunoscuta muritorilor de rand sub numele de lene), am observat ca in mod surprinzator nucul meu are si…nuci! Pam-pam!

Dincolo de ideea previzibila despre cum o sa mananc eu nuci verzi pana o sa imi rugineasca degetele (asa ziceam cand eram mica si ma certa mama ca o sa ma duc la scoala cu mainile maro si o sa rada colegii de mine), mi-a mai trecut pe la mansarda un gand… [Ferea, ca de aici incepe filosofia!]

Ma gandeam ce fain ca nucul asta are un ciclu de viata atat de clar – primavara – flori, vara-toamna – fructe, iarna – crengi uscate si chele. Cumva destul de similar cu felul in care am fost si noi proiectati. Adolescenta – flori, maturitate – copii, batranete – chelie, sau dupa caz, nepoti. Destul de simplu in teorie, dar foarte dificil in practica. Adica pentru nuc e clar – domne, m-am facut mare, vremea e buna, cred ca e cazul sa ma pun pe produs nuci… La oameni insa e umpic sucita povestea – domne, m-am facut mare, e timpul sa ma gandesc la o cariera internationala, asezonata cu o relatie semi-absenta (ca doar stam 3/4 din timp la birou, nu?) si o masina care sa sustina egoul la care construiesc… Si toate astea se prelungesc la infinit insotite de argumentatia “nu ma simt inca pregatit/a sa am un copil…vreau sa imi mai traiesc viata o vreme..”. [...]

S-a facut un documentar foarte interesant pe tema asta – Demographic Winter (search Youtube Iarna Demografica), care spune o treaba foarte trista – numarul populatiei nu este in crestere pentru ca ne inmultim ca iepurii, ci pentru ca nu mai murim ca mustele. Care va sa zica populatia imbatraneste.

O alta concluzie este ca aceia care se hotarasc totusi sa procreeze, sunt in majoritate oameni cu …ahm… pedigree indoilenic, care se pun pe turnat puradei pe care ii lasa apoi de izbeliste in “scoala vietii” (un fel de Idiocracy pentru cei care ati vazut filmul). Acuma…dincolo de faptul ca filmul asta ii da ocazia unui bun prieten sa ma sacaie constant cu intrebarea “tu cand te pui pe produs?” (da Horia, tu!), e si o tema de gandire destul de interesanta… Chiar suntem o specie atat de razna incat sa ne punem singuri pe cale de disparitie?

Ulterior reveriei cu gandurile de mai sus mi-am coborat privirea si am vazut in curte o pisica mancand iarba… Deci raspunsul la intrebarea de mai sus e nu, nu suntem singura specie care o ia razna…  Macar nu suntem singuri!

P.s: camera cu geamul care da inspre nucul cu pricina este baia, iar in fata geamului este cada, nu buda!

P.p.s: Pentru curiosi – prima parte din Iarna Demografica:

Tags: copii, iarna demografica