“Mai sunteti si nesimtita…”
Iaca azi ma pun pe scris! De ce? Pentru ca azi m-au enervat suficient de multe lucruri incat sa-mi gasesc motivatia pentru asta (nu stiu daca v-am impartasit, dar am decis ca blogul asta o sa aiba si o ditai functia de catharsis pentru frustrarile, supararile si cantitatile enorme de nervi pe care mi le provoaca lucrurile pe care nu pot sa le schimb).
Daaar sa incepem cu inceputul – mai nou merg la sala! (*aplauze!* 
). De fapt nu..reformulez: mai nou merg la sala cu autobuzul!!! Ceea ce in sine este o experienta spirituala absolut inaltatoare! Si nu ma refer la starea de constiinta modificata indusa de mirodeniile sudoripare secretate de colegii calatori. Nuuuuuu!! Pana la urma cu putin antrenament acest simt se poate anestezia total, ceea ce duce la o toleranta crescuta si deci la experienta spirituala de care vorbeam mai devreme… Ceea ce mi-a atins mie punctul nevralgic este nesimtirea asociata cu multa prostie si asezonata cu o greutate corporala aflata la limita dintre mersul biped si rostogolire…
Situatia concreta este cam asa: masa de slana vorbitoare statea jos, iar autobuzul inainta incet in traficul de Bucuresti. Brusc un gand inspamaimantator agita creatura: daca se opreste autobuzul si nu apuc sa cobor??! (sa va mai spun ca autobuzul era ticsit?) Consecinta fireasca? – creatura se ridica si se pravaleste peste o amarata septuagenara atasata in mod nefericit de bara pe care incerca sa se catere si personajul nostru principal. Usor strivita de situatie, aceasta incearca o ripostare discreta intampinata cu furie de masa de carne vorbitoare: “Da’ ce, doamna, vreti sa cad? Ca m-a mai trantit o data autobuzul asta de era sa-mi rup un picior (n.r.: cum poti sa rupi un os perfect antifonat in grasime inca nu imi pot explica…)!”. Dialogul continua timid: “Inteleg, doamna, dar daca aveti putina rabdare, si eu cobor…”. Ehhhh… si de aici se declanseaza furtuna…”Mai sunteti si nesimtita!!! Nu intelegeti ca vreau sa ajung la usa?! Ce stati asa ca momaia??! Nu mai poate omul sa se miste de voi… Nesimtitilor!” (auditoriul printre care si eu cu greu incerca sa prinda logica…).
Din fericire autobuzul a ajuns in statie la timp si “conversatia” s-a continuat mult mai aerisit pe trotuar (doar nu va imaginati ca s-au lasat pagubase sau ca au renuntat asa usor la conexiunea abia formata?!).
Acuma… nu vreau sa fiu vocea moralizatoare care invoca cei 7 ani de acasa, sau institutia care interzice oamenilor cu IQ-ul sub o anumita limita sa calatoreasca cu autobuzul… Ce vreau eu sa spun este ca ar fi tare constructiv pentru comunitatea asta chircita de calatori RATB sa incercam sa mai gandim si ergonomic din cand in cand…
Una peste alta, fie ca suntem in trafic cu masina personala, la coada printre niste raioane inguste sau pe o scara rulanta, constientizarea faptului ca facem parte dintr-un sistem, ca suntem interconectati, ca mai sunt si alte suflete care au nevoie si ele sa circule in acelasi spatiu, ne poate ajuta sa facem niste alegeri mai intelepte. Ma refer aici la soferii care nu accelereaza cand cineva incearca sa schimbe banda, la cei care nu isi pun caruciorul de-a curmezisul cand stau la coada si la cei care citesc si respecta mesajele “Stationati pe partea dreapta” cand ies de la metrou.
Alegeri de genul asta fluidizeaza un sistem ruginit care ne incetineste pe toti… Ca sa nu mai vorbim de nervii unor fiinte firave ca mine care sunt in pragul unui atac de apoplexie pentru ca vad ca actiuni simple care pot avea un impact mare nu se intampla neam in orasul asta ametit…
P.s: astept idei de comportamente “ergonomice” care sa ne ajute sa fim mai zambitori la finalul zilei
Problema este de actualitate si nu prea…curatenia comportamentala si corporala a romanului o gasesti discutata, criticata, ironizata, in istorie, dramaturgie si literatura. Si asta de cateva secole incoace…in concluzie personal incep sa cred ca..”it’s us”, referindu-ma la masa, si nu la individ. Oricum…cu riscul asumat de a parafraza un personaj celebru, sociopat, criminal si dement…iti pun retorica intrebare: “Why so seriousss?”
Chiar nu mi-am dorit sa fiu prea serioasa, da’ treaba asta cu ergonomia ma sacaie de ceva vreme… Am scris cu suflet, nah…
Pai ce sa zic. Cunosc avantul bucuroborestean in privinta accesului inspre si dinspre locurile unui autobuz, culminand cu :
1. Oamenii in varsta care iti dau coate, te injura si te scuipa ca sa coboare/urce etc.
2. Oamenii care stau la Carrefour la “primire” autobuz. Si isi arunca gentile si tot ce au pe scaunul dorit (asta de la km intregi) – chiar este distractiv de placut. Ceva de genul “Eu stau” (zvaaarrrrr)…..(bang) “Acolo!”
3. Oamenii care comenteaza in 41: “da vad eu ca e loc acolo, langa domnu’ cu geaca”
4. Nu are rost sa zic de genul de om care brusc vrea sa stea pe cate langa cineva (de hoti de buzunare la obsedati)
Si pe langa toate astea cate doi care isi arata unul altui ultima a lu’ … (insert random name here). Sick to my stomach. Prefer sa ma plimb pe jos (cand nu e cod galben). Sau cu masina, macar imi aleg muzica si nu ma impinge vreo octogenara cu dintii in bordura. Deci printre altele am trecut si eu prin faza aia … obosit, dupa 30 de ore de munca, in autobuz. Discutie langa (60yo si 70yo or something) : “E obosit saracu ……” de-mi venea sa fac genocid pe-acolo…. In fine … Comportamentul cel mai ergonomic si proactiv mai presus de toate ar fi toleranta. Eu de exepmplu cedez locul celor care se imping intr-un 41 plin ochi (in care poate incapusei pe scari, si din spate toti zic : “hai ca mai e loc! impingeti!”. (o sa apara si la noi meseria aia ca la metrourile din China
)
Aevarul e ca putem scrie o intreaga epopee cu titlul “Viata in autobuz”, asa-i?
Ah! Mersul pe jos si mie imi place, numai ca stai tu linistit ca si la aglomeratia de la trecerea de pietoni se poate lasa cu impungeri si impingeri…
Ceea ce vreau eu sa zic insa este ca dincolo de nesimtire (care nush daca se poate trata..), de multe ori oamenii nici macar nu se gandesc la lucrurile pe care le pot face pentru usurarea traiului in comun… Gen..stiu ca te grabesti, dar nu te buluci domne langa trotuar, ca oricum o sa apuci sa traversezi, nu o sa fii premiat cu o statuie in Piata Universitatii daca ajungi cu fix 5 secunde mai devreme… (omul din studiul de caz alaturat nu este nesimtit, ci are pur si simplu gandirea incetosata de graba si frica de intarziere…)
apropo de ce zicea alex,cole: sa va zic si eu una seaca
)
eu de exepmplu cedez locul celor care se imping intr-un 41 plin ochi (in care poate incapusei pe scari, si din spate toti zic : “hai ca mai e loc! impingeti!”. (o sa apara si la noi meseria aia ca la metrourile din China
eram in metro la universitate …si..metroul venind din pipera full…dar destul cat sa incapa cu rabdare cei de pe peron…ma cufund si confund in(cu) multimea si intram usor pe usi..incercand sa nu calc pe cei din fata…la care o doamna(culmea tot mai masiva) imi striga in ureche dandu mi un push serios “hai IMPINGE,de aia esti barbat!!!”…rusine sa mi fie nu???
revin
Elena
Jul 15, 2009 at 19:44
hmm…asa e nu traim intr o lume perfecta!dar totusi sa nu ne luam chiar de toti si toate…
adica da nu e bine sa te bulucesti..dar uite sunt unele semafoare…care daca nu ai plecat ca la pitstop pun pariu cu tine ca nu treci nici cand s a facut rosu la semaforul de biciclete…
daca mai am si 60-70 de ani si stau 2 semafoare sa trec un amarat de bulevard ..chiar e naspa
oricum ca sa nu critic spusele tale prea mult ,intr adevar recunosc ca de multe ori sunt prins de val(de valul vietii,de valul oamenilor) si ma pierd printre ei… ,dar mi se intimpla cateodata, desi sunt cu jumate de ora intirziat la munca, sa am o atitudine mai relaxata si sa vad asa totul cu o atitudine de semizeu..de undeva de sus.. si atunci distractia e mare…astfel:se deschid usile la metrou si iese multimea cu pasi mici si grabiti..mama mama de parca ar fi intr o cursa…toti ca niste soricei sa fie primii…-incostient desigur…-ajung ei la iesire de la metrou zdup se izbesc de rosul semaforului..(unii-altii sunt mai sado…)si stau toti aliniati perfect la marginea bordurii…si se face verde…start… o noua runda a inceput….
daca nu ati incercat-si mergeti des cu metroul…incercati sentimentul..nu trebuie decat un zambet in coltul gurii,cateva secunde in urma ultimul iesit din metrou si va garantez ca merita
@printul77700
) Perfect de acord ca exista si exceptii de la regula! Rezonez insa mai mult cu a doua parte a povestii…
Iti zic eu de ce se grabesc sa iasa din metrou. Ca sa-si aprinda tigara. Si de-asta sunt si nervosi !
)) Primii care ies sar pe brichete cu tigara-n dinti.
Cat despre notabilul centaur de pe strazile din bucuresti… n-ai ce face… centaurul, ca fiinta mitologica ce se afla ea, nu se supune legilor… nici macar fizicii newtoniene, ci fac tot posibilul sa intre in relativism (ba cu vitezele, ba cu relatii pe la militie, ba cu cine stie ce numar (TC sau CD)…. Pana nu vor fi adusi centaurii cu picioarele pe pamant, eu unul o sa ma asigur si din stanga si din dreapta inainte de a pleca de la semafor… nu se stie niciodata cand vine un meserias din dreapta.
[...] Am dat zilele astea peste filmul de mai jos – este un speech de 13 minute al lui Daniel Goleman (foarte cunoscut datorita parerilor sale despre inteligenta emotionala), si care cred ca se leaga tare mult de postul anterior. [...]